Nicolae Ciucă, întrebat dacă Iohannis va beneficia de amnistia fiscală a lui Boloș: Nu sunt un cunoscător al acestor prevederi

Publicat: 26/09/2024, 00:30
Actualizat: 26/09/2024, 01:12

Nicolae Ciucă a explicat miercuri, în cadrul emisiunii „În Opoziție”, dacă va beneficia și Klaus Iohannis de amnistia fiscală dată de ministrul finanțelor, Marcel Boloș. Întrebat dacă președintele ar putea fi avantajat de această prevedere legală,  după ce a pierdut procesul cu casa și trebuie să returneze statului aproape 250.000 de euro, Ciucă a precizat că „nu e un cunoscător al acestor prevederi”.

„Când vine vorba de amnistie, vă rog să ținem cont că atunci când noi am venit cu această propunere s-a avut în vedere ca să fie vizat tot ceea ce ține de accesorii la sumele care trebuiau plătite. Adică nu e vorba de suma întreagă și este vorba de dobânzi și alte sume accesorii care sunt cuvenite valorii pe care atât persoanele juridice, cât și cele fizice, acum cumulat vor să le returneze. Deci nu este vorba despre altceva. Bine, adică dacă va beneficia domnul președinte Iohannis, nu știu să vă spun.

Nu sunt un cunoscător al acestor prevederi. Cred că dacă este să ne referim la aplicabilitatea legii, ea se aplică din momentul aprobării, pentru ceea ce a fost până în momentul respectiv, ceea ce este de la momentul respectiv încolo”, a declarat Nicolae Ciucă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”